De ce corpurile sfinților rămân intacte după moarte?

De ce corpurile sfinților ramân intacte?

Incoruptibilitatea înseamnă pentru un cadavru faptul că acesta nu se descompune. De foarte mulți ani, planează un adevărat mister asupra corpurilor considerate incoruptibile, această expresie semnificând că aceste corpuri ale misticilor, ale căror rămășițe nu sunt atinse de descompunere, scapă astfel regulilor celor mai elementare ale biologiei.

Unii spun că aceste corpuri de sfinți sunt atinse de grația sau harul lui Dumnezeu care le acordă dreptul de a nu deveni din nou țărână. Astfel, au fost autentificate 102 cazuri de către Biserica Romano-Catolică, însa anumite cazuri au fost constatate și în cazul oamenilor obișnuiți.

 

Ce spune știința?

Toate corpurile asupra cărora nu se intervine prin procedee chimice, in mod normal trebuie să se descompună. În același interval pentru toate corpurile, simplul contact aerob ar trebui să degradeze celulele, epiderma, derma și hipoderma, uscandu-le, să crească volumul porilor, ceea ce are drept consecință evacuarea unei mari părți a umidității conținute în organism. Apoi, bacteriile interne, materiile fecale și sângele sunt cauze ale putrefacției organismului și fiindcă corpul este sub pamânt, insectele necrofage fac restul muncii, încetul cu încetul. Fără să ținem cont de faptul că pielea este în contact direct cu țesătura, ceea ce degradează și mai mult organismul, pentru că aceasta reține umiditatea, favorizând dezvoltarea ciupercilor.

Ori, potrivit anumitor oameni de știință, în diferite cazuri de corpuri nedescompuse ale sfinților, ”ceea ce este tulburător nu este incoruptibilitatea în sine, căci cunoaștem anumiți factori care împiedica descompunerea cadavrelor. Problema este că aceste corpuri au fost înhumate în condiții care ar fi trebuit, în mod normal, să antreneze putrefacția.”

În plus, atunci când anumite corpuri au fost îngropate și regăsite intacte cu mulți ani după moarte, corpurile din mormintele învecinate au fost regăsite de multe ori, în stare de descompunere avansată

 

Semnele frecvente ale incoruptibilității

Iată liste simpomelor obișnuite legate de incoruptibilitatea corpului

  • nu exista o dizolvare a trupului
  • nici un element natural, chiar extrem, nu schimbă structura corpului
  • nici un articol de îmbrăcăminte care putrezește cu timpul, nu schimbă structura corpului
  • există cazuri în care a fost observată lumină în locul unde corpul a fost îngropat
  • prezența unui lichid uleios pe corpul fizic
  • un miros de sânge proaspăt sau vegetal
  • piele în mod vizibil fermă dar totuși elastică la atingere

 

Cazuri celebre de sfinți incoruptibili

Una dintre cele mai celebre persoane atinse de acest straniu fenomen este Bernadette Soubirous, o sfânta catolică ce a devenit celebră pentru că a fost martora mai multor apariții ale Fecioarei Maria, într-o grotă nu departe de orașul său natal, Lourde.

Decedată în 1879 la Nevers la vârsta de 35 de ani, ea va fi exhumată în trei rânduri, pentru nevoile procesului de canonizare. De fiecare dată corpul său a fost regăsit intact, înainte ca acesta să fie depus într-o raclă din sticlă și bronz la capela din Nevers.

Catherine Laboure era călugăriță la Surorile Caritabile, asociație fondată de Vincent de Paul pe strada Bac, la Paris. În 1933, ea a foxt exhumată pentru beatificare și spre stupoarea martorilor corpul său rămăsese intact, un medic constatând chiar că ochii ei rămăseseră de un albastru orbitor. În 1830 avusese o viziune a Fecioarei și păstrase acest secret până în momentul morții. Corpul ei poate fi văzut acum în altarul capelei Couvent de pe aceeași stradă din Paris.

 

Stiință, irațional sau grația lui Dumnezeu?

Nu există până în acest moment o explicație științifică pentru a înțelege acest fenomen, chiar dacă mai multe ipoteze au văzut lumina zilei. Putem crede că uscăciunea extremă a aerului și absența prafului în locurile în care corpurile sunt conservate ar putea juca un rol important.

Anumiți oameni cred că radiațiile ar putea explica fenomenul. Pentru mulți oameni însă este vorba de un miracol și pentru alții de un fenomen pe care știința nu îl poate explica pâna astăzi, dar pentru care se vor găsi în viitor explicații.

În anumite cazuri tipul de sol sau climatul ar putea explica o bună conservare, dar în cea mai mare parte a timpului, pentru corpurile care au reputație de incoruptibilitate nu poate fi găsită o explicație științifică.

S-a raportat adesea, în aceste cazuri de conservare inexplicabilă, prezența unui fel de ulei comparabil cu cel de măsline sau de floarea soarelui, cu un miros floral sau de plante agreabil. Este evident că acest tip de ulei nu are nici o proprietate de conservare a  trupurilor, mirosul său fiind cu atât mai inexplicabil. Există cu siguranță o explicație rațională însă până în prezent nici o ipoteză solida nu a putut fi adusă.

Am putea, de exemplu, să ne lăsam atinși de credință, căci biblia afirmă existența misterelor care depășesc judecata noastră. A crede înseamnă a da, sub influența voinței și atinși de har, adeziunea inteligenței noastre adevărului divin….

Principiile Karmei Potrivit Budismului

 

Budismul este o filozofie si o religie compusa din invataturi practice, ca meditatia, de exemplu, care pretinde ca induce o transformare in interiorul celui ce o practica.

El incurajeaza dezvoltarea intelepciunii, a constiintei si a bunatatii pentru a atinge o stare de iluminare.

In budism, existenta este abordata ca o stare de permanenta schimbare. Pentru a beneficia de aceasta schimbare, conditia este de a ne dezvolta o disciplina a spiritului. Ea se concentreaza pe starile pozitive, atentie si calm.

“Karma este experienta, experienta creeaza memoria, memoria creeaza imaginatia si dorinta, si dorinta creeaza din nou karma”

-Deepak Chopra-

Obiectivul disciplinei este de a reusi sa aprofundam emotiile legate de intelegere, bunatate si iubire. In plus, pentru budism, toata dezvoltarea spirituala se materializeaza si se completeaza in sfere ca munca sociala, etica si filozofia.

Natura Karmei in budism

Cuvantul karma semnifica actiune si consta intr-o forta care ne transcede. Acest tip de energie este infinit si invizibil si este o consecinta directa a actiunilor fiintei umane. Karma este reglementata de 12 principii. Fiecare dintre ele ne permite sa intelegem sensul spiritual al existentei.

In budism, nu exista zei ce controleaza, aceste legi provin din natura (ca legea gravitatiei universale) si oamenii le pot aplica sau nu, dupa bunul plac.

Cele dousprezece principii ale karmei

Iata cele 12 principii ale karmei, potrivit budismului:

 

1.Marele principiu: acest principiu ar putea fi condensat in fraza urmatoare: “recoltam ce semanam”. Este de asemenea cunoscut sub numele de principiul cauza-efect: ceea ce dam universului este ceea ce universul ne inapoiaza, dar daca este ceva negativ, el ni-l va inapoia multiplicat cu zece.

Adica, daca dam dragoste vom primi dragoste, dar daca dam indiferenta, vom primi indiferenta multiplicata cu zece.

2.Principiul creatiei: trebuie sa participam la viata. Facem parte din univers si formam deci o unitate cu el. Ceea ce gasim in jurul nostru sunt indicii ale trecutului nostru indepartat. Creeati posibilitatile pe care le doriti pentru viata voastra.

3.Principiul umilintei: tot ceea ce refuzam sa acceptam ne va urmari intotdeauna. Daca nu suntem capabili sa vedem decat aspectele negative ale celorlalti, vom fi retinuti la un nivel de existenta inferior.

In mod contrat, daca le acceptam cu umilinta, vom urca la un nivel superior.

4.Principiul cresterii: unde mergem, acolo ne vom regasi. In fata lucrurilor, a locurilor si a altor persoane, suntem noi-insine cei care trebuie sa ne schimbam si nu ceea ce ne inconjoara, pentru a evolua in spiritualitatea noastra. Cand ne schimbam in interior, viata noastra se schimba.

5.Principiul responsabilitatii: cand ni se intampla ceva negativ, este petru ca este ceva negativ in  noi, noi suntem reflexia anturajului nostru. Deci, in viata, trebuie sa ne pregatim faptele cu responsabilitate.

6.Principiul conexiunii: tot ceea ce facem, oricat de insignifiant ar fi, este in legatura cu universul. Prima etapa duce la ultima si toate sunt la fel de importante, caci totul este necesar pentru atingerea obiectivului nostru. Prezentul, viitorul, si trecutul sunt inter-conectate.

7.Principiul atentiei: nu este posibil sa ne gandim la doua lucruri in acelasi timp. Urcam treapta dupa treapta, una cate una. Nu putem pierde din vedere obiectivele noastre caci altfel insecuritatea si furia ne vor cuprinde.

8.Principiul faptului de a da si ospitalitatea: daca va ganditi ca ceva poate fi adevarat, va sosi un moment cand veti putea s-o demonstrati. Trebuie sa invatam sa dam pentru a putea pune in practica ceea ce am invatat.

9.Principiul lui aici si acum: a ramane agatat de trecut ne impiedica sa profitam de prezent. Gandurile ruginite, proastele obiceiuri si visele frustrate ne impiedica sa avansam si sa ne reinnoim spiritul.

10.Principiul schimbarii: istoria se va repeta pana cand vom asimila lectiile pe care trebuie sa le invatam. Daca o situatie negativa se prezinta de mai multe ori la rand, este pentru ca exista ceva ce trebuie sa invatam din ea. Trebuie sa ne ridicam si sa ne construim propriul drum.

 

11.Principiul rabdarii si al recompensei: recompensele sunt rezultatul efortului prealabil. Cu cat suntem mai devotati, cu cat facem eforturi, cu atat suntem recompensati. Este o munca a rabdarii si a perseverentei care are roadele sale. Trebuie sa invatam sa ne iubim locul in lume, si eforturile noastre vor fi onorate la momentul oportun.

 

12 Principiul importantei si a inspiratiei: valoarea izbanzilor si a erorilor noastre depinde de intentia si de energia pe care o utilizam pentru a ajunge la un anumit scop. Contribuim in mod individual la un tot, si actiunile noastre nu pot deci sa fie mediocre: trebuie sa punem inima in fiecare lucru pe care il facem.

Fetele diavolului

Indiferent ca se cheama Satan, Lucifer sau Mephistotel, este o fiara cu aproape mai multe fete decat nume. In ultimii cinci sute de ani, artistii au ilustrat diavolul ca pe o ciudata creatura incornorata, ca pe un conducator de osti in armura sau ca pe un croitor al uniformelor naziste. Exista  zeci de opere create de pictori de-a lungul a sute de ani portretizand cel mai celebru inger cazut, alaturi de demonii si taramul sau intunecat.

In mod evident, oamenii sunt mai fascinati de diavol decat de Dumnezeu. Poti s-o observi in filmele si serialele din ultimul timp, in carti, romane si materiale grafice. Exista o curiozitate naturala umana in privinta groazei. In descrierile timpurii ale lui Satan, mergand pana in anii 1500 si 1600, aceasta intriga a groazei este proiectata asupra imaginii unui bestial si inuman demon. Dar pe masura ce secolele se scurg, artistii incep sa interpreteze personificarea raului, ei bine, ca si cum ar arata ca cineva dintre noi. Cum a evoluat imaginea diavolului, de la un demon asemanator unei capre, la cea  chiar a vecinului dumneavoastra? Cum decid artistii cum sa-l imagineze pe diavol?

In evul mediu, artistilor care doreau sa-l descrie pe Satan – printre ei Hieronymus, Durer, Goltzius – toti din Germania – li se dadeau surprinzator de putine detalii din Biblie despre cum ar trebui sa arate acesta. Biblia este foarte vaga in aceasta privinta. Pentru a vizualiza acest conducator al Iadului, artistii au construit impreuna o imagine provenind din vechi traditii care deja decisesera cum trebuie sa arate demonii. Mici bucati de puzzle din religii defuncte au fost sintetizate: copita despicata a lui Pan, coarnele diferitilor zei din diverse religii ale orientului apropiat. In secolele 15 si 16 aceste elemente s-au solidificat intr-o personificare a diavolului vazut ca un mare inamic al lui Christos, a Bisericii si a umanitatii: o bestie cu blana si incornorata.

Literatura a avut deasemenea, o influenta majora in modelarea viziunii artistilor asupra lui Lucifer: in Evul Mediu, Infernul lui Dante, din secolul 14, a produs cea mai grafica descriere a creaturii ce sta in cercurile cele mai intime ale iadului. Intr-o imagine creata de Corneluss Gall, Satan apare exact asa cum l-a descris Dante: stand in picioare, partea sa inferioara fiind ingropata intr-o mare de gheata, cu trei fete, rontaind la cei trei mari tradatori – Judas Iscariot, Brutus si Cassius. Se holbeaza chiar la privitor cu o fata primordiala si ingrozitoare. Grafic, este o imagine foarte puternica.

In secolele ce urmeaza, ilustrarea lui Satan in arta evolueaza de la o bestie mizerabila la o figura mult mai umana. Deja in secolul 18, este innobilat, aratand aproape ca Apollo.(exemplu “Satan chemandu-si ostile” din 1790). Acest lucru a fost datorat urmarilor Revolutiilor Franceze si Americane, care au incercat sa indeparteze cele mai superstitioase elemente ale religiei. Astfel, oamenii au interpretat aparenta Diavolului, mai putin ca pe o creatura demonica si mai mult ca pe o imagine eroica a rebelului impotriva opresiunii unui Dumnezeu patern. Aceste interpretari au fost deasemenea influentate de “Paradisul pierdut” al lui John Milton, unde Satan este conturat ca un erou tragic, aproape vrednic de mila.

In secolul 19, publicarea operelor lui Goethe (Mephistotel – in Faust) si Mark Twain (Strainul misterios) au influentat artistii sa-l portretizeze pe Satan ca pe un personaj viclean, machiavelic si dandy. In loc sa sperie oamenii, sa-i intimideze si sa-i indemne la pacat acum diavolul este mult mai persuasiv. Si trebuie sa arate in concordanta cu acest rol: mai mult agil decat bestial.

In timp ce imaginea rosie, inaripata si incornorata a lui Satan persista in imaginatia colectiva de astazi, artistii contemporani au acordat diavolului cea mai umana fata posibila. Exista opere care pot fi cel putin tulburatoare in aceasta privinta, cum ar fi cea a fotografului Andres Serrano din 1984 – “Rai si iad” carea arata o femeie goala legata se maini si insangerata. Cu spatele la ea sta un cardinal cu o fata impietrita care a torturat-o clar in vreun fel. Imaginea este mult mai ambigua decat precedentele care descriau diavolul intr-un mod mult mai primitiv. In secolul 20, in timp ce structurile traditionale religioase se prabusesc, artistii au inceput sa arate ca diavolul poate chiar sa stea in interiorul bisericii, care a revendicat atat de vehement opozitia fata de el. Oamenii au atat de multe intrebari despre punctul de vedere al bisericii asupra sexualitatii, despre ce este raiul, ce este iadul, unde sta intra-adevar raul si de ce este el comis. In pictura lui Jerome Witkins din 1978 – “Diavolul ca croitor”, Satan nu este portretizat deloc ca un diavol standard, ci ca un om ordinar care croieste uniforme pentru nazisti in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Atarnand in jurul sau, intr-o lumina sangerie, zac uniforme SS si de prizonier. Este de fapt un comentariu asupra banalitatii raului. Diavolul a devenit noi, intr-un fel. El nu mai este acum personificat ca o creatura rea. Oamenii sunt cei care au creat iadul pe pamant. Va invit si pe dumneavoastra sa trageti concluziile de rigorare, daca exista asa ceva….

Dumnezeu sau Stiinta?

Un mare numar de carti si articole recente ar vrea sa ne faca sa credem ca – cumva – stiinta nu mai este de acord cu existenta lui Dumnezeu. Stim atat de mult despre cum functioneaza universul, incat, -afirma acesti autori-  Dumnezeu a devenit pur si simplu ne-necesar: putem explica tot mersul universului fara a lua in calcul nevoia unui creator.

Si intr-adevar, stiinta ne-a adus o cantitate enorma de cunostinte. Suma totala a cunostintelor umane se dubleaza la trecerea fiecaror cativa ani. In fizica si cosmologie putem pretinde acum, ca stim ce s-a intamplat cu universul nostru, la mai putin de o mica fractiune de secunda dupa Big Bang. Suna extraordinar, nu? In domeniul chimiei, intelegem cele mai complicate reactii intre atomi si molecule, iar in biologie stim cum functioneaza celula vie si am facut harta intregului nostru genom. Dar poate aceasta baza vasta de cunostinte sa dezminta pre-existenta unei forte exterioare care ne-a lansat universul in forma lui actuala?

Stiinta a castigat victorii majore impotriva dogmelor religioase adanc inradacinate de-a lungul intregului secol 19. In anul 1800, descoperirea ramasitelor neanderthaliene ale stramosilor nostri in Belgia, Gibraltar si Germania a aratat ca oamenii nu erau singurii hominizi care ocupau pamantul, iar fosile si ramasite ale unor animale si plante disparute demonstreaza in continuare ca flora si fauna evolueaza, traiesc pentru poate mii de ani si uneori dispar, cedand locul unor specii mai bine adaptate. Aceste descoperiri au adus un suport puternic  noii aparute teorii a evolutiei, publicate de Charles Darvin in 1859. Si in 1851, Leon Foucault, un fizician francez auto-didact, a demonstrat in mod definitiv ca pamantul se roteste – in loc sa stea pe loc in timp ce soarele se roteste in jurul lui – folosind un pendul special a carui miscare circulara a revelat rotatia planetei. Descoperiri geologice facute in acelasi secol au infirmat ipoteza “pamantului tanar”. Acum stim ca varsta pamantului este de miliarde, nu mii de ani, asa cum unii teologi calculasera pe baza numaratorii generatiilor pana la biblicul Adam. Toate aceste descoperiri au infrant interpretarile literale ale Scripturii.

Dar stiinta moderna, incepand cu secolul 20, a dovedit ca nu exista Dumnezeu, asa cum unii comentatori afirma?. Stiinta este o intreprindere nemaipomenita: ne invata despre viata, lume si univers. Dar nu  ne-a aratat de ce universul a inceput sa existe si nici ceea ce a precedat nasterii sale in cadrul Big-Bangului. Evolutia intelegerii biologiei nu ne-a adus nici cea mai mica explicatie despre cum primele organisme animate au evoluat din materie moarta pe aceasta planeta si nici cum celule eucariote au evoluat din celule primitive. Stiinta nu ne-a explicat nici cum a rasarit constiinta in lucrurile animate. De unde vin gandirea abstracta si constiinta propriei existente? Cum am ajuns sa putem intelege misterele biologiei, fizicii, matematicii, ingineriei si a medicinei? Si cum de putem crea mari opere de arta, muzica, arhitectura si literatura? Stiinta nu ne poate oferi raspunsuri satisfacatoare pentru aceste intrebari.

Si mai exista si persistenta intrebarii: cum de a fost universul atat de precis creat incat sa permita aparitia vietii? Acestei intrebari nu I s-a raspuns niciodata satisfacator. Marele matematician britanic Roger Penrose a calculat – pe baza unui singur parametru din sutele de parametri ai universului fizic- ca probabilitatea aparitiei unui cosmos din care sa se nasca viata de la sine ar fi de 1/10, ridicat la puterea 10 si din nou la puterea 122. Acest numar este  atat de apropiat de zero incat cu greu il putem imagina.

Stiinta si religia sunt doua laturi ale aceluiasi impuls uman adanc de a intelege lumea, de a ne cunoaste locul in ea  si de a ne minuna la frumusetile vietii si ale infinitului cosmos de care suntem inconjurati. Hai sa le pastram asa cum sunt si sa nu incercam sa schimbam rolul niciuneia.

Imparatia lui Antihrist

“Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur” (Apocalipsa 13:11). Profetia biblica despre timpul sfarsitului vorbeste despre o figura misterioasa numita Antihrist (sau “omul pacatului” si “profetul mincinos”) inainte de a doua venire a lui Hristos. Insa povestea incepe chiar mai devreme.

Biblia profeteste aceasta figura din timpul sfarsitului veacurilor care se opune lui Hristos – Antihrist – . Acest termen inseamna literalmente “impotriva lui Hristos” si este diferit definit ca “adversal al lui Hristos” si ca titlu sau nume propriu pentru un anumit individ care se opune lui Hristos. In zilele noastre termenul pare sa se fi generalizat si sa devina personificarea a tot ce se opune si este contrar rolului si slujirii lui Hristos.

Profetia despre Antihrist apare in cei sapte ani care se vor derula la sfarsitul veacurilor. Hristor ii va trimite pe profetii Sai ca sa ne invete, sa ne aduca la cunostinta cele trebuitoare si sa ne intoarca de la lucrarea Satanei in urma aparitiei Antihristului. Acest lucru ne este spus cu anticipare prin profetul Daniel: “Si va intari fagaduinta la multi o saptamana, si in mijlocul saptamanii va inceta jertfa si turnarea, si in Biserica (Sfanta) va fi uraciunea pustiirilor, si pana la Sfarsitul vremii nu va inceta pustiirea (Daniel 9,27).

Saptamana la care face referire profetul inseamna cei sapte ani care se vor derula la sfarsitul veacurilor. Cei doi profeti impreuna cu Ioan vor avea la dispozite jumatate din aceasta saptamana de ani pentru a denunta in toata lumea stapanirea Antihristului. O mie doua sute saizeci de zile vor propavadui in lume. Ei vor face minuni nemaiintalnite, cu nadejedea ca in felul acesta vor inmuia inima oamenilor pentru a se intoarce prin pocainta de la o viata ce va atinge culmea faradelegii si necinstirii lui Dumnezeu. Iar dupa ce vor propavadui toate acestea vor cadea sub lovitura de sabie a diavolului. In acest fel se va implini lucrarea marturisirii lor, dupa cum spune profetul Daniil, care a povestit ca fiara ce va iesi din adanc se va lupta cu Enoh, Ilie si Ioan, biruindu-I si omorandu-I, intrucat au refuzat sa aduca slava diavolului. Apoi va incepe imparatia Antihristului.

Antihristul, diavolul si fiul faradelegii incearca sa se asemene intru totul cu Mantuitorul nostru Hristos. Domnul, intrucat a vrut sa mantuiasca neamul omenesc, S-a nascut din Fecioara Maria si avand chip de om, l-a calcat si l-a biruit pe vrasmas prin puterea dumnezeirii Sale. Antihristul se va naste pe pamant dintr-o femeie ticaloasa, pe care o va infatisa insa in chip mincinos ca, fiind fecioara. Dumnezeul nostru a venit la noi cu trup omenesc, asa cum i-a dat lui Adam si urmasilor lui, insa fara de pacat. Antihrist, chiar atunci cand ia in stapanire sau se manifesta printr-un trup, acesta ii apartine in mod indirect, intrucat nu poate aparea ca om real, ca purtator de trup. Cum ar putea de astfel sa poarte un trup pe care nu doar ca nu l-a creat, ci il si rasboieste in fiecare zi? Dupa cum Hristos si-a ales Apostolii, asa si Antihristul isi va face o multime de ucenici, care vor fi asemenea lui in rautate si in faradelege.

La inceput se va arata bland, plin de dragoste, linistit, evlavios, plin de pace, urator al nedreptatii, cu sila de daruri si potrivnic idolatriei. Va spune ca ii face placer sa mediteze asupra Sfintelor Scripturi, ca ii va cinsti pe preoti, va cinsti batranetea,ca nu va accepta desfraul, curvia, ca ii este sila de adulter si nu va da atentie acuzelor (impotriva altora), nu va accepta juramintele, va fi iubitor de straini, prietenul  celor nevoiasi si milostiv. Va face indemnuri la dragoste si nu va avea in general bogatie. Toate acestea la va face ca un viclean si prefacut, voind sa-I insele pe toti pentru a-l face imparatul lor.

Cand oamenii vor vedea atatea virtuti si lucrari uimitoare, vor fi cu totii de accord intr-un singur glas, sa-l declare imparat spunandu-si intre ei “Mai este cineva in generatia noastra atat de bun si de drept?”. La inceput, insa, din veclenie, omul minciunii si faradelegii nu va accepta o astfel de slava la adresa lui. Oamenii vor insista, rugandu-l sa primeasca titlul de rege, iar el in cele din urma va accepta. Dupa aceasta insa isi va vadi mandria, cel bland va deveni iute la manie, cel care cauta dragostea se va dovei lipsit de indurare, cel smerit la cuget va devni mandru si inuman, cel care ura nedreptatea ii va prigoni pe cei drepti.

Ridicat la demnitatea imparateasca va face razboi. Apoi va zidi templul Ierusalimului , pe care il va termina foarte repede si il va da iudeilor. Apoi se va arata atat de mandru, incat se va inalta deasupra a toate si a tuturor si va profera hule la adresa lui Dumnezeu.

Antihrist se va aseza deasupra conducatorilor lumii si va aparea tuturor si in orice imprejurare dur, naprasnic, manios, furios, cumplit, nestatornic, dezgustator, odios, respingator, fiara neimblanzita, mandru, detestabil, viclean. Se va stradui sa arunce in groapa pieirii tot neamul omenesc si isi va inmulti ticaloasele lui minuni. Iar oamenii, vazand tot ce va face el, vor fi inselati… Dupa toate acestea, cerul nu isi va mai da racoarea sa. Norii, nu vor mai aduce ploaie. Pamantul va refuza sa-si dea rodul sau, marea va deveni murdara, raurile vor seca, pestii marilor vor muri, iar oamenii vor pieri de foame si sete.

Calaretii Apocalipsei

De la început, trebuie să menționăm că acești călăreți sunt duhuri aflate în slujba lui Dumnezeu (cf Zaharia 6), neputând fi identificate cu vreo persoană anume din istoria lumii, iar înfățișarea lor nu este decât un simbol al misiunii pe care o îndeplinesc. În al doilea rând, după cum vom vedea din misiunea lor, dar și din motivele celorlalte pedepse divine care le vor urma, ei sunt trimiși către cei păcătoși, de unde tragem concluzia că adevărații slujitori ai lui Dumnezeu nu vor fi afectați. Primul călăreț reprezintă o putere cuceritoare căreia nimeni nu-i poate rezista (Matei 24:3-6). Această persoană are aparența lui Hristos, fiind foarte asemănător călărețului din capitolul 19 al Apocalipsei, care este clar identificat cu Hristos, dar el nu este Hristos, ci vine ca un înșelător. Mulți comentatori l-au identificat pe acest călăreț cu Antihristul, însă acest lucru nu poate fi veridic, deoarece Scriptura nu precizează niciodată aceasta. Antihristul este descris, în Apocalipsa 13, ca om. În Zaharia, capitolul 6 unde este descrisă o vedenie asemănătoare celei din Apocalipsă, se spune că acei cai sunt ființe care aparțin domeniului spiritual, fiind slujitori ai lui Dumnezeu, care coboară din cer. În plus, Antihristul vine din Adânc. În Apocalipsă, ni se spune de două ori că duhul fiarei, care va locui în Antihrist, vine din Adânc.

Cei patru călăreți, instrumente ale pedagogie divine

O precizare foarte importantă este aceea că toți acești călăreți aduc moartea, în forme diferite, doar asupra unui sfert din populația pământului. Această distincție este importantă, deoarece mulți dintre comentatori ai vremurilor de pe urmă văd acești călăreți ca aducând moartea și distrugerea întregii planete. De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că toate aceste pedepse care vin asupra pământenilor, ca manifestare a judecății divine, au un accentuat caracter pedagogic. Prin faptul că Dumnezeu nu permite afectarea decât a unei părți din populație, trebuie să vedem răgazul pe care îl acordă celor rămași în viață de a se pocăi și de a se întoarce din căile lor păcătoase. Dacă cercetăm pasajul din 3 Regi 8, 33-39, vedem că toate forțele distructive ale călăreților, adică războiul, foamea, bolile, moartea, nu sunt decât pedepse pe care omul și le atrage în momentul în care uită de Dumnezeu și se închină idolilor. Însă ele încetează imediat ce omul se pocăiește.

Primul călăreț, pe calul alb

Calul era considerat o mașină de război în timpurile biblice. Albul simbolizează neprihănirea și sfințenia. Arcul, menționat fără referire la săgeți, nu desemnează, așa cum sugerează mulți, că acel călăreț este în mijlocul unui demers de cucerire pașnică, prin diplomație și fără vărsare de sânge. Deoarece arcul este frecvent folosit în Sfânta Scriptură, ca simbol al vânătorii sau al războiului. Chiar și atunci când este menționat singur, fără referire la săgeți, tot simbolizează cucerirea violentă.El are, de asemenea, o coroană. În mod evident, Dumnezeu i-a dat această coroană, deoarece Dumnezeul suveran este singurul care poate da conducătorilor autoritatea de a conduce

 Călărețul al doilea și calul roșu ca focul

Şi când a deschis pecetea a doua, am auzit, zicând, pe a doua fiinţă: Vino şi vezi. Şi a ieşit alt cal, roşu ca focul; şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca oamenii să se junghie între ei; şi o sabie mare i s-a dat (Apocalipsa 6, 3-4).Calul roșu simbolizează vărsarea de sânge și războiul. Călărețul acestui cal primește puterea de a lua pacea de pe pământ și, mai mult, de a provoca pe oameni să se ucidă unii pe alții. Sabia mare reprezintă autoritatea de a ucide oameni. Cert este că așa a fost dintotdeauna, de-a lungul istoriei. Din 1496 î. Hr. până 1861 d. Hr. lumea a cunoscut 3130 de ani de război și doar 227 de ani de pace.

      Al treilea călăreț și calul negru

Şi când a deschis pecetea a treia, am auzit pe a treia fiinţă, zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal negru şi cel care şedea pe el avea un cântar în mâna lui. Şi am auzit, în mijlocul celor patru fiinţe, ca un glas care zicea: Măsura de grâu un dinar, şi trei măsuri de orz un dinar. Dar de untdelemn şi de vin să nu te atingi (Apocalipsa 6, 5-6).Calul negru simbolizează doliul și frica. Acest călăreț poartă în mână o balanță, care era folosită pentru a cântări cerealele. Acest lucru implică faptul că produsele alimentare de bază vor trebui să fie cântărite și raționalizate cu grijă, deoarece, așa cum este în general valabil, lipsa și foametea urmează războiului.Așadar, al treilea călăreț aduce foamete în lume. Măsura de grâu era echivalentul cantității medii de pâine pe care un om o mânca într-o zi, în timp ce un dinar era plata medie pentru o zi de lucru. Deci, ideea care reiese de aici este aceea că un om nu va putea câștiga decât pâinea suficientă pentru o persoană, nimic mai mult, făcându-l incapabil să-și hrănească familia.

 Al patrulea călăreț și calul galben-vânăt

Şi când a deschis pecetea a patra, am auzit glasul fiinţei a patra, zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui ce şedea pe el era: Moartea; şi iadul se ţinea după el; şi li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu moarte şi cu fiarele de pe pământ (Apocalipsa 6, 7-8).Din termenul grecesc care definește culoarea calului, anume „chloros”, derivă denumirea substanței chimice pe care o numim „clor”, ceea ce ne ajută să înțelegem mai bine coloritul acestui cal, care seamănă cu cel al unui cadavru. Prezența iadului în imediata sa apropiere arată faptul că cei omorâți de al patrulea călăreț sunt destinați a ajunge acolo, adică ei fac parte dintre oamenii păcătoși, care nu-L recunosc pe Hristos drept Mântuitor.

7 Mituri Despre Diavol

“Cel care asteapta ca pe lumea aceasta diavolii sa umble cu coarne, iar nebunii cu clopotei, va fi intotdeauna prada sau jucaria lor”- Arthur Schopenhauer.

Inca de la inceputul timpurilor exista in lume o lupta a binelui impotriva raului, prezenta acestuia – adica a lui Lucifer, Satan sau Beelzebuth, cum a fost denumit – fiind recunoscuta in intreaga istorie a umanitatii. Insasi Biblia este construita pentru a releva aceasta lupta, incepand de la greseala primilor oameni, cand diavolul ispiteste femeia si prin aceasta omul este izgonit din rai si pedepsit la foame, boala, suferinta si moarte dar in acelasi timp i se promite un salvator, care va veni in persoana fiului lui Dumnezeu, Mantuitorul Iisus Hristors.

Deoarece de-a lungul timpului existenta diavolului a trezit imaginatia multor popoare, inca din vechime a aparut o cantitate impresionanta de povesti, povestiri, folclor, mituri si ipoteze avand in centrul lor diverse aspecte ale infatisarii, aparentei, si modului de a actiona al necuratului. Iata cateva din aceste mituri:

1.Oamenii pot face pact cu diavolul. Tineretea vesnica, cunoasterea, banii sau dragostea sunt lucruri pentru care, in anumite mituri si povesti, anumite persoane isi vand sufletul diavolului. Insa aceasta nu este de fapt o intelegere, oamenii nu vor obtine de fapt nimic, condamnarea lor fiind mult mai grava decat lucrurile pe care le-ar putea obtine.

2.Diavolul are coarne. Filmele si ilustratiile grafice au produs o imagine generala a diavolului in care acesta are coarne, furca si o pelerina rosie. Aceasta descriere se bazeaza pe folclorul medieval si nu pe Biblie. De fapt Biblia ne spune ca diavolul este un maestru al deghizarii si poate aparea in foarte multe forme, inclusiv ca un inger. Multi nici nu recunosc ca diavolul exista pentru ca acesta este foare viclean. El apare de multe ori chiar in cadrul reuniunilor religioase si ii inseala chiar pe crestini.

3.Satana este pretutindeni. De fapt diavolul nu are aceasta putere, doar Dumnezeu fiind omniprezent. Satana si-a trimis legiunile de  demoni in diverse parti ale lumii insa el nu poate urmari oamenii tot timpul. Cei care cred in Hristos sunt mai greu reperat si vor fi ispititi mai putin de necurat.

4.Diavolul este de vina pentru tot raul din lume. Foarte multi crestini traiesc cu idea ca diavolul i-a impins sa pacatuiasca, ceea ce este un lucru fals. Fiecare are un liber arbitru si trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru actele sale, nelasandu-se amagit de usurinta cu care poate trece pacatele sale pe seama influentei diavolului.

5.Diavolului ii este frica de apa sfintita, cruce si icoane. In multe filme diavolul este respins, in cadrul ritualurilor de exorcizare, cu ajutorul unui crucifix si a apei sfintite. Demonii urla in chinuri cand preotii rostesc texte in latina iar lucrurile incep sa se roteasca prin incapere. Insa nu este chiar asa. Satana nu se teme de oameni care cred in Dumnezeu si de simboluri ale credintei, el poate aparea chiar in jurul lacasurilor de credinta, atat timp cat oamenii din interiorul lor nu cred cu adevarat in Dumnezeu.

6.Diavolul traieste in iad. Multe povesti populare arata ca Satana isi conduce activitatea diabolica de undeva din mijlocul flacarilor iadului, insa nu asa se petrec lucrurile in Biblie. Satana este descris ca “domnul puterii vazduhului” deoarece el isi desfasoara activitate dintr-un loc aflat la o distanta cereasca. Dumnezeu a spus ca iadul a fost pregatit diavolului si ingerilor lui, iar dupa judecata finala acestia vor fi aruncati in iazul de foc si pucioasa unde vor fi chinuiti zi si noapte in vecii vecilor iar Satana se teme de acest lucru.

7.Diavolul este atotputernic. Crestinii i-au atribuit diavolului mult mai multa putere decat acesta are in realitate, de fapt Biblia ne spune ca daca impartasesti cu adevarat credinta in Dumnezeu nu trebuie sa-ti fie frica de Diavol, pentru ca acesta nu te poate atinge.