Natiunea Spatiala Asgardia

Viitoarea “natiune spatiala” Asgardia a lansat primul sau satelit in spatiu.

Asgardia, “prima natiune spatiala”, a plasat joi 7 decembrie un mic satelit pe orbita joasa a Terrei. Asgardia este unica “tara” a carei intreg teritoriu se gaseste in aer…desi tehnic, autoproclamatul Regat Spatial al Asgardiei nu este inca o natiune ci mai degraba un ONG cu scop nelucrativ, cu sediul aproape de Viena si condus de miliardarul rus Igor Ashurbeyli.

Lansat de pe insula Wallops, baza de lansare al NASA in Virginia, Asgardia-1 este de acum inainte pe orbita. Acest satelit cu o capacitate de stocare a datelor de 0.5To contine constituaia Asgardiei cat si documente si imagini furnizate de “cetatenii” sai cu scopul de a concentra “bogatia cunoasterii umane in spatiu”. “Este o prima etapa, dar ea are importanta ei in masura in care ea conduce, virtual pentru moment, toti cetatenii Asgardiei in spatiu”, estimeaza un purtator de cuvant al Regatului. Viitoarea natiune numara deja 154.000 cetateni – nu au trebuit decat sa completeze un formular online pentru a deveni.( https://asgardia.space/en/join ).

Potrivit Motherboard, datele pe care acestia au dorit sa le imparta cu umanitatea nu sunt neaparat comori de intelepciune, ci se aseamana mai mult cu o gramada de selfie-uri sau lucruri asemanatoare. Experienta va permite mai ales NASA sa inteleaga cum rezista datele, experientei trecerii timpului. In cursul urmatorilor doi ani, Asgardia-1 va fi expus radiatiilor, pentru a evalua degradarea pe care o vor suferi selfiurile asgardiene. Rezultate care speram ca vor fi utile urmatoarelor misiuni spatiale pe termen lung – actiuni un pic mai serioase.

Golem sau Omul de Argila

Putine persoane nu au auzit povestea  Golemului, aceasta creatura stranie, careia i-a dat viata intr-o buna zi, celebrul rabin Yehouda Levai ben Betzalel, profesorul mistic din Praga, care a trait acum mai bine de 400 de ani. Minunate povestiri despre acesta uimitoare creatura ne-au fost transmise din generatie in generatie. Vechea sinagoga Maharal, aflata in  batranul cartier evreiesc din Praga, n-a incetatat sa atraga numerosi vizitatori si turisti, atat evrei cat si de multe alte religii. Nu numai pentru ca este una din cele mai vechi din oras dar si pentru ca se spune ca resturile din argila ale Golem-ului sunt conservate in podul acestui loc de rugaciune. Nimeni nu are voie sa urce acolo. Si cand vizitatorii intreaba de ce, li se raspunde ca nu se poate din motive de securitate, pentru ca acoperisul, subred, se poate prabusi. De fapt, acest pod a fost interzis vizitatorilor de ani buni, fiind considerat ca un loc sacru.

Falsele acuzatii. Poate ca nu suntem in stare sa intelegem mare lucru din cartile sfinte pe care marele rabi le-a scris si care sunt o sursa inepuizabila de inspiratie. In schimb suntem fascinati de povestirile despre Golem, pe care batranul Zekhariah, avea obiceiul se ni le spuna din cand in cand, si mai ales in timpul sarbatorii de Pessa’h. In acele timpuri se intampla rar sa treaca o sarbatoare de Pessa’h fara un atac, sau amenintarea unui atac din partea unei populatii dezlantuite si debordand de resentimente impotriva evreilor fara aparare. In scopul protejarii comunitatii evreiesti din Praga contra falselor acuzatii si a atacurilor, rabinul l-a creat pe Golem, un personaj de argila caruia i-a insuflat viata prin invocarea Numelui lui Dumnezeu, fapt ce numai sfinti cabalisti de o valoare exceptional il pot face. Se afirma ca insasi nasterea rabinului a dus la prabusirea unei astfel de acuzatii, dupa cum o atesta povestirea urmatoare.

      Un provocator. Rabinul Betsalel, tatal lui Yehouda si seful comunitatii evreiesti din Worms, era asezat la masa, pentru sarbatoarea de Sedere, in compania catorva invitati de marca si a catorva nevoiasi fara casa. Cand, conform obiceiului, a sosit momentul sa se deschida usa profetului Elie, sotia rabinului Betsalel, insarcinata in noua luni a fost cuprinsa de durerile facerii. Cativa invitati s-au grabit sa fuga in cautarea unei moase. In acel moment , un individ cu o aparenta dubioasa, a profitat  de intuneric pentru a se apropia tiptil de casa rabinului Betsalel. Purta pe umar un sac continand cadavrul unui copil crestin iar intentia lui era de a deozita sinistrul pachet in beciul rabinului, pentru ca acesta sa fie acuzat, cu probele de rigoare, de infaptuirea unei “crime rituale”. Dar vazand usa casei deschizandu-se cu zgomot, si mai multi oameni precipitandu-se afara, tradatorului i se facu frica si fugi. Dadu peste o patrula de politie. Un om care fuge in plina noapte nu poate decat sa ridice suspiciuni. Fu oprit iar cadavrul copilului fu descoperit. Cuprins de panica, ticalosul recunoscu fara greutate ca niste complotatori il insarcinasera, contra unei sume de bani, sa depoziteze sacul cu continutul sau macabru in beciul rabinului Betsalel. Astfel, inainte chiar de a se naste, Yehouda salva comunitatea evreiasca de o teribila nenorocire.

Cand Yehuda deveni marele rabin al orasului Praga, pericolul era si mai mare pentru evrei. Un calugar numit Tadeusz, antisemit notoriu, genera si sustinea ura contra evreilor, folosindu-se de tot felul de masinatiuni. Insa asta nu il ingrijora prea mult pe rabin.El se ruga mereu lui Dumnezeu pentru a le veni in ajutor. Apoi avu un vis in care i se indica ceea ce trebuia sa faca in acele circumstante. A doua zi dimineata, ii chema pe ginerele sau si pe discipolul lui cel mai apropiat si le comunica secretul pe care Cerul i-l revelase “Noi trei, vom forma un Beth Din (curte de justitie) regulata si vom face un Golem din argila care ne va ajuta sa ne aparam impotriva dusmanilor nostril”, concluziona el.

Nasterea Golemului. Cei trei oameni s-au indreptat catre Mikve unde s-au purificat trei zile, cu posturi si rugaciune, curatandu-si spiritele si inima. In zorii celei de-a treia zi pregatira un pachet de haine de talia unui om normal si il dusera intr-un loc, in afara orasului, nu departe de un rau. Acolo modelara o statuie de argila avand aparenta si talia unui om; era intr-o pozitie inclinata, cu fata indreptata spre cer. Rabinul ii spuse ginerelui sau,care era un Cohen, sa faca sapte Hakafots (ocoluri) imprejurul Golemului, concentrandu-si mintea asupra anumitor nume si anumitor scrisori, sfinte si unele si celelalte, pe care rabinul i le dezvaluise in prealabil. Apoi ii spuse discipolului sau, care era un Levite, sa faca la fel. Pe urma rabinul efectua la randul sau cele sapte Hakafoth in jurul Golemului inert. Dupa ce termina ultimul tur, puse un pergament ce avea inscris Numele Domnului, sub limba statuii de argila. Apoi toti impreuna, recitara cu o mare concentrare versetul Sfintei Scripturi: “Si El sulfa in narile lui un suflu de viata, si omul deveni fiinta vie”. Verset pe care il repetara de sapte ori. In acel moment, Golemul deschise ochii. Atunci rabinul ii ordona sa se ridice si sa se imbrace cu imbracamintea pe care i-o adusesera.

Yossel Golem. “Numele tau este Yossel”, ii spuse rabinul Golemului. “Te-am creat cu ajutorul lui Dumnezeu petru a implini misiunea Divina de a-i proteja pe evrei contra dusmanilor lor. Te vei supune ordinelor mele, caci tu nu ai vointa propire. Locul tau va fi in interiului lui Beth Din si vei indeplini functia de Chammmache (paracliser)”. Odata lucrul infaptuit, cei trei oameni luara drumul orasului, urmati de Golem. El avea, cum am spus-o, aparenta unui om obisnuit, doar ca miscarile sale aveau o oarecare rigiditate. Mut – caci rabinul nu ii daruise darul vorbitului – era lipsit de orice farama de inteligenta. I se dadu repede noului paracliser porecla de Yossel Golem. Toata ziua statea asezat la Beth Din, tacand, nefacand nimic, privind in gol. Daca i se adresa cineva nu reactiona deloc nedeschizand gura. Fata lui se anima doar cand rabinul ii vorbea. Atunci el asculta atent, umil, apoi pleca sa execute punctual ordinul primit, oricare ar fi fost acela.

Rabinul il trimitea pe Golem sa patruleze in ghetto. Avea multe de facut mai ales in timpul perioadei celei mai periculoase pentru evrei – de la sarbatoarea Purim pana la Pessa’h. Golemul, supus ordinelor stapanului sau, se plimba pe strazile stramte ale ghetto-ului. Avea un fler, cu care in dotase rabinul, pentru a detecta in intuneric un inamic al evreilor, oricare ar fi fost acela. Era in acelasi timp puternic si agil. Prada sa nu putea spera sa-i scape. Golemul captura derbedeul, il sufoca si apoi il transporta ca pe un balot pana in fata primariei, unde il abandona. Lucrul odata facut, disparea si lua drumul spre  Beth Din, unde isi relua locul sau obisnuit. Astfel rabinul, cu ajutorul Golemului, dejuca comploturile lui Tadeusz, a carui ura impotriva evreilor era nesfarsita.

 

      Casa inundata. Era in timpul Erev Pessa’h si sotia rabinului era ocupata cu pregatirea casei pentru sarbatoare. Era o sarcina obositoare. Astfel, la un moment dat, ea ii ceru sotului sa-i permita sa-l foloseasca pe Yossel Golem pentru a o ajuta. Rabinului ii ordona acestuia din urma sa faca ceea ce sotia lui i-ar fi cerut. Aceasta ii spuse sa mearga sa aduca apa de la put si sa umple butoiul care se gasea in bucatarie. Yossel Golem lua doua galeti  si se indrepta spre put. Supus, le umplu cu apa, merse sa le versa in butoi. Nu trecu mult timp si butoiul se umplu. Dar Golemul, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, isi continua munca. Butoiul dadu pe dinafara, dar Golemul continua sarcina sa, fara sa-si dea seama de nimic. Si continua sa verse apa in butoiul de mult plin. Cand sotia rabinului aparu, bucataria si salonul erau inundate. “Opreste! Opreste!” tipa ea innebunita, dar Golemul nu o asculta. Ea alerga la Beth Din. “Golemul tau este pe cale sa inunde casa” ii spuse ea rabinului “si daca nu-l opresti deindata va inunda tot orasul!”. Rabinul se precipita imediat spre casa. Ii ordona Golemului sa se opreasca, ceea ce Golemul facu deindata. Cand povestea deveni cunoscuta, amuza tot orasul. Yossel Golem provocase un potop aproape  la fel de grav ca acela din timpul lui Noe. Cat despre sotia rabinului, aceea a fost prima si ultima data cand i-a cerut rabinului ajutorul straniului personaj.

Cand situatia evreilor se ameliora si Golemul isi termina misiunea, rabinul ii ordona sa il insoteasca in podul sinagogii. Acolo, ii spuse sa se culce si sa deschida gura. Sfantul rabin scoase pergamentul pe care era inscris Numele Divin si spuse Golemului: “Esti praf, si te vei intoarce in praf”. Pe loc Golemul deveni o bucata de argila. Acesta fu sfarsitul Golemului.

Highlander.Legenda

M-am nascut in Scotia in anul 1620 intr-un mic catun de langa Glenfinnan. De fapt m-am nascut pe meleagurile ce vor deveni Scotia peste ceva timp, ca sa fiu mai precis. Frumoase si aspre tinuturi, tin sa precizez. Ai mei traiau de ceva secole prin aceste parti si cu totii faceam parte din clanul MacLeod.Mai putin vreo doi MacKenzie cu care nici nu prea vorbeam. Familia mea era saraca, eram cinci frati iar tatal nostru muncea din greu toata vara pentru a produce cele cateva boabe din care urma sa ne hranim noi si Betty (vaca noastra draga) in lungile ierni intunecoase. Mai aveam noi si cateva oi dar dadeau atat de putin lapte ca nici nu mai stiam ce gust are. Nesuferite oi. Nu ne placea de loc iarna, era frig si umezeala tot timpul si trebuia sa astupam mereu gaurile din incaltari prin care intra apa inghetata. Insa trebuia sa iesim in fiecare dimineata de sub paturile tepoase si tari ce miroseau a oaie in frigul intepator  sa avem grija de acareturi si sa adunam putinul nutret vested si inghetat pe care-l mai puteam gasi ici si colo pe campurile deja albite. Iarna se agrava si boala mamei iar tusea nu-I mai dadea deloc pace. Statea si ne urmarea cu ochi umezi din varful patului , obosita si asteptand un sfarsit care se tot amana. Eram totusi copii si ne placea viata in ciuda tuturor necazurilor. Asteptam infrigurati primavara si  ciopleam preocupati niste sabii din lemn, pentru lungile  dueluri copilaresti, ce incepeau cand frigul se mai inmuia, si cateva pasari ametite anuntau zgomotos ca urmeaza un anotimp mai prietenos. Spre necazul tatalui ne ciomageam serios cu sabiile alea si cand incepeam  lungile dueluri din cuceririle noastre imaginare  aveam vanatai si dupa genunchi si dupa urechi. Ajunsesem sa ma pricep destul de bine cand tata mi-a daruit prima sabie adevarata. Un pic stramba si ruginita dar adevarata.

Apoi urma  vara cand colindam dealurile inverzite, culegeam mure si urmaream innebuniti iepuri ce o zbugheau prin fanete, toamna si iarasi iarna, primavara.

In acel an tocmai implinisem 12 ani si eram, dupa cum imi spunea si tata, destul de voinic pentru varsta mea. Eram pe prispa si   ma chinuiam sa ii repar lui Aidan (fratiorul mai mic)  o pereche veche de sandale tocite. Atunci am auzit primul suierat. M-am uitat uimit in sus, nici nu stiu de ce…Fuioare de fum urcau tacut dinspre Lock Shiel si dipareau in stratul gros de nori de deasupra. Niste nechezaturi slabe se auzeau de undeva din apropiere. N-am putut sa ma feresc prea bine de prima lovitura. Au navalit brusc in ropote de copite si cu sabii grele rotind deasupra capului. Focul a izbucnit brusc si imi aduc aminte cum oameni pe jumatate in flacari alergau innebuniti spre fantana, femeile tipau isteric si un fum gros a navalit invaluind totul ca o manta. Un tiuit puternic acoperea orice zgomot ar fi patruns spre urechile mele. Am ramas poate pret de cateva momente amortit in urma socului apoi am simtit sangele siroindu-mi din urechea stanga. Eram cumva cazut in fata prispei printre resturile unor butoaie sfaramate asa ca nu am vazut exact cand mi-au omorat familia. Erau deja cu totii morti cand m-am ridicat tarandu-ma spre lac. Mergeam schiopatand,  capul imi era greu si simteam in nari mirosul greu de fum, sange si moarte. Un mic debarcader din lemn putrezit, in care tata obisnuia sa tina ceea ce s-ar putea numi o barca, daca n-ar fi fost atat de veche si jerpelita, zacea in capatul de nord al lacului – ce forma o mica peninsula- la doar cativa yarzi de catunul nostru. Mai aveam cativa pasi si ma pregateam sa dezleg funia ce tinea ambarcatiunea cand am simtit a doua lovitura. A fost mult, mult mai dureros. Simteam o mie de ace intrand si iesind in acelasi timp prin plamani, din spate, in fata, prin spate, in plamani. N-am mai avut aer.

Dupa ce am murit m-au aruncat razand in apa inghetata a lacului si au dat foc si micului ponton innegrit de ani. Ultimele imagini ce s-au imprimat pe retinele mele inca sensibile au fost astea: un foc ce incerca zadarnic sa se lupte cu apa, tot mai indepartat si mai slab, ca si viata care se scurgea din mine. Am plutit greu spre fund.

Totul era orbitor. Cand m-am tarat a doua zi dimineata prin noroiul rece incercand sa ajung cumva spre mal, totul era orbitor. Trageam cu putere aer in piept si imi simteam fiecare fibra a corpului vibrand. Cand am reusit sa ies intr-un sfarsit m-am asezat ud si infrigurat si mi-am inspectat cu atentie fiecare portiune a corpului. O suita lunga de injuraturi si tipete si-au facut  in acelasi timp loc in fragedul meu gatlej. Nu mai aveam nici o rana, sau cel putin nici una prea evidenta. Si totusi nu as fi avut cum sa supravietuiesc loviturilor din seara precedenta si mai ales sejurului inghetat de pe fundul lacului.

Un singur gand ma chinuia. Sa ma intorc si  sa iau in  mana  vechea sabie a tatei. Siroaia grele de lacrimi imi curgeau pe obrazi, lacrimi de neputinta, lacrimi de ura, lacrimi de razbunare. Ma numesc Duncan MacLeod, din clanul MacLeod. Si de astazi sunt nemuritor.